Principală » 2012 Noiembrie 28 » Protestele anti A.C.T.A
8:16 PM Protestele anti A.C.T.A | |
Circa 300 de persoane, în majoritate tineri, protestează sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, faţă de acordul controversat antipiraterie şi anticontrafacere ACTA, în urma unei mobilizări lansate pe site-urile de socializare. Şi la Cluj şi Iaşi, oamenii au ieşit în stradă. În Timişoara s-au strâns 200 de persoane. Aproximativ 300 de persoane protestează faţă de Tratatului Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), sâmbătă seară, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, manifestanţii cerând ca acest tratat să nu intre în vigoare pentru că "ameninţă" viaţa privată.Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat, pentru MEDIAFAX, că aproximativ 300 de persoane s-au adunat în zona fântânii de la Universitate, pentru a protesta faţă de ACTA. În paralel cu acest protest se desfăşoară şi cel contra clasei politice, aproximativ 50 de persoane manifestând în faţa Teatrului Naţional, potrivit lui Georgian Enache. Protestele nu sunt autorizate, informează MEDIAFAX. Participanţii consideră ACTA drept o tentativă de limitare a libertăţii de exprimare pe internet şi o atingere adusă drepturilor individuale. "Tratatele voastre ne alimentează ura. Jos cenzura!" - este manifestul prin care oamenii au fost îndemnaţi pe Facebook să participe la protest, susţine NewsIn. Peste o mie de persoane protestează, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Unirii din centrul municipiului Cluj-Napoca, faţă de ACTA, manifestanţii cerând ca acest tratat să nu intre în vigoare pentru că "ameninţă" viaţa privată, transmite corespondentul MEDIAFAX. Protestatarii - iniţial câteva sute de persoane, numărul lor depăşind ulterior o mie - s-au adunat în faţa statuii lui Matei Corvin din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având pancarte şi steaguri, şi cântă la megafoane "ACTA este condamnare la frica de exprimare", "Sunt un pui de dizident, vreau să folosesc torent". Ei au pancarte pe care scrie "Stop ACTA, opriţi cenzura internetului", "Vă rugăm să ne scuzaţi, ne simţim supravegheaţi", "Iluminati, you will never take control" ("Iluminati, nu veţi prelua controlul niciodată" - n.r.), "Jos labele de pe internet", "Save privacy" ("Salvaţi viaţa privată" - n.r.), "Act now or ACTA will blow your mind" ("Acţionează acum sau ACTA îţi va lua minţile" - n.r.), "ACTA ai semnat, unlike ţi-am dat", "Supraveghere, asta ACTA cere". Oamenii au lipite pe haine colante cu "Stop ACTA", iar unii dintre ei au măşti făcute din hârtie, similare celor care circulă pe internet legat de mobilizarea anti-ACTA. La un moment dat, ei au adus o minge de forma globului pământesc şi s-au jucat cu ea, strigând "share" (împărtăşeşte - n.r.). "Am venit aici deoarece este ameninţată viaţa privată. Nu vor mai fi torente, nu mai putem să ne exprimăm liber pe internet. Internetul era unul din puţinele locuri unde puteai să rămâi anonim", a spus un protestatar. "Nici nu ne dăm seama de pericolul pe care îl reprezintă ACTA. Dacă acest act va fi adoptat, viaţa şi libertatea noastră nu vor mai fi la fel. ACTA e o jignire la adresa libertăţii de exprimare şi a dreptului la libertate", a spus un alt protestatar. Manifestanţilor anti-ACTA li s-au alăturat şi cei care cer demisia lui Traian Băsescu. De asemenea, a apărut un grup de oameni de la Satu Mare pentru a protesta. Un echipaj al jandarmilor supraveghează desfăşurarea protestului, care nu este autorizat. Manifestanţii, majoritatea studenţi, continuă să vină în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. PROTESTE LA TIMIŞOARA Peste 200 de persoane, unele strigând lozinci şi purtând pancarte şi măşti Anonymus sau având lipite pe gură autocolante pe care scrie "ACTA", protestează, sâmbătă seară, în Piaţa Victoriei din Timişoara, faţă de ACTA, transmite corespondentul MEDIAFAX. În pofida temperaturilor scăzute, peste 200 de timişoreni, majoritatea tineri, protestează în Piaţa Victoriei din municipiu faţă de ACTA. Ei strigă "Jos ACTA" şi "Ole-ola, noi urâm ACTA" şi au pancarte cu mesaje precum "ACTA go home, you' re not welcome" ("ACTA du-te acasă, nu eşti binevenită" - n.r.), "Abuz, Cenzură, Tensiune, Afront (ACTA)", "Abuz Controlat Tolerat Administrativ (ACTA)" şi "Afară hoţia din România". Proteste şi la Iaşi Şi la Iaşi, circa 300 de oameni au ieşit în stradă. Spre lăsarea serii, aceştia s-au răsfirat însă. CONSTANŢA: Aproximativ 50 de tineri au protestat, sâmbătă, timp de trei ore, în faţa Prefecturii Constanţa faţă de ACTA, ei solicitând ca internetul să rămână liber ca şi până acum şi purtând pancarte pe care se putea citi "Nu ACTA. Votaţi ca noi, nu cum spun ei" sau "Jos cenzura". Manifestanţii s-au adunat în Piaţa Prefecturii în jurul orei 17.00 şi au purtat pancarte cu mesaje precum "Nu ACTA. Votaţi ca noi nu cum spun ei", "Internetul este liber", "Sharing is not stealing", "Stop ACTA", "Jos cenzură". Circa 300 de participanţi la protestele faţă de ACTA de la Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe şi Bistriţa Aproximativ 300 de persoane au ieşit în stradă, sâmbătă seară, la Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe şi Bistriţa, pentru a protesta faţă de ACTA, mulţi dintre manifestanţi având feţele acoperite de măşti din hârtie şi afişând pancarte cu mesaje împotriva acestui acord. Aproximativ 70 de persoane au protestat, sâmbătă seară, la Alba Iulia şi Cugir, faţă de ACTA, manifestanţii lipindu-şi pe gură benzi cu inscripţia "ACTA" şi purtând pancarte cu mesaje împotriva acordului. La Alba Iulia, aproximativ 50 de protestatari, majoritatea studenţi şi elevi, s-au adunat în Parcul Cetăţii din municipiu, unii dintre ei purtând masca specială a membrilor grupului Anonymous sau pancarte cu mesajul "Stop ACTA". Unii dintre participanţii la protest şi-au lipit pe gură benzi adezive pe care era scris "ACTA". Mii de oameni în Bulgaria Tot sâmbătă, în capitala Bulgariei, Sofia, mii de oameni s-au adunat pentru a protesta faţă de acelaşi acord. Negociat între Uniunea Europeană, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) vizează lupta împotriva contrafacerii în sens foarte larg, de la medicamente şi alte mărfuri până la desărcări ilegale de pe internet. Potrivit criticilor, textul este prea vag, dând posibilitatea unor abuzuri din partea proprietarilor de drepturi de autor şi poate constitui o încălcare a libertăţilor fundamentale. 22 de ţări europene au semnat la 26 ianuarie, la Tokyo, acordul ACTA. Cele cinci ţări europene care, din diferite motive, nu au semnat documentul sunt Germania, Estonia, Slovacia, Cipru şi Olanda. Germania a amânat vineri semnarea controversatului acord antipiraterie şi anticontrafacere ACTA, după ce ministrul justiţiei a declarat că are unele îndoieli în legătură cu textul Letonia a anulat, la rândul ei, ratificarea documentului, care era prevăzută tot pentru vineri. Polonia şi Cehia au amânat deja ratificarea documentului, în timp ce Slovacia a anunţat că opreşte procedurile în vederea semnării. O serie de proteste internaţionale sunt convocate pentru sâmbătă în legătură cu ACTA, ale cărei măsuri antipirateria online au dat naştere controverselor. Manifestaţii în toată Europa Manifestaţii de amploare sunt anunţate în Polonia şi Germania, Austria, Suedia, Danemarca, Belgia, Spania, Franţa, Italia, Ungaria şi Elveţia, Bulgaria, relatează RFI. Contestatarii ACTA susţin că acesta reprezintă un pachet de legi ce ar urma sa afecteze grav dreptul la intimitate şi exprimare liberă pe internet. La rândul lor, semnatarii acordului - printre care SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia, dar şi 22 de state din Uniunea Europeană - susţin că el este menit să combată contrafacerea şi pirateria pe internet pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme. În Bulgaria, oamenii au ieşit cu sutele în 15 oraşe pentru a cere ca ţara lor să nu ratifice acordul. Ministrul economiei Traicio Traikov a declarat pentru postul de radio Darik că ţara sa a semnat ACTA sub condiţie şi că încă nu s-a luat o decizie finală în ceea ce priveşte ratificarea documentului.
| |
|
Total comentarii : 1 | |
| |